Acasa | Familie | Da, am un copil "mai"… și îl înțeleg!

Da, am un copil "mai"… și îl înțeleg!

 SHARE  

Adaugat in 18 iulie 2017

Da, am un copil

Copil in parc Foto: morguefile.com

Se întâmplă, de foarte multe ori, să primesc tot felul de remarci asupra copilului. De la cele mai evidente, nevinovate și amuzante ("vezi că mergi în șosete pe stradă"), până la altele care nu fac decât să-mi îngreuneze mie situația și să-i strice copilului starea.

E mai zvăpăiat

Da, aleargă, se mișcă, se cațără, sare, țopăie… Așa e el. Adună copiii de la locul de joacă și inventează împreună tot felul de jocuri și joculețe. Sunt hoți, sunt șoareci și pisici, sunt vânători, sunt rechini, sunt războinici, au săbii invizibile pentru noi, dar foarte reale pentru ei, sunt lei și pantere, își fac armate și echipe. E copil.

E mai tupeist

"Cam răspunde", nu se lasă convins de orice, negociază, se opune, răstălmăcește, nu se sperie, nu dă înapoi și nu e receptiv la șantaj și condiționări. Caută să-și facă dreptate, nu e de acord cu unele reguli impuse de adulți, le demontează și demonstrează că sunt absurde. Își susține punctul de vedere și luptă pentru cauzele în care crede. Vrea să înțeleagă lucrurile, să le digere, să ia decizii, să fie factor în decizie, nu doar o marionetă care execută. Vrea să simtă că e important, că părerea lui contează, că el contează pentru mine, că e acceptat, că e iubit. E copil.

E mai sensibil

Suferă când e neglijat, plânge când e nedreptățit, e morocănos când e obosit sau tracasat, vrea să mi se urce în brațe când e tensionat, să-mi respire sub bărbie, să mă ia de după gât, să mi se cuibărească în suflet când e copleșit. Da, e băiat mare, așa cum zice lumea și da, îl iau în brațe atunci când are nevoie. Pentru că nu se învață așa, nu-mi va rămâne în brațe până la sfârșitul vieții, dar cât e copil de la mine și din brațele mele își va încărca bateriile cu energie și putere. Se smiorcăie, jelește, suspină pentru toate lucrurile care îl dor, îl deranjează sau nu le poate gestiona. E copil.

Bucurați-vă acum de copiii voștri!

E mai răsfățat

Vrea înghețată. Vrea pepene. Vrea afară. Vrea în casă. Vrea la joacă. Vrea să mă joc cu el. Vrea zmeu. Vrea gogoși. Vrea să facem spumă de albuș. Vrea să jucăm Catan. Vrea să citim. Vrea să-i povestesc de când eram mică. Vrea să-l țin în brațe. Vrea să stea cu mine, lângă mine, pe mine. Vrea să stea singur. Vrea să construiască avioane din cartoane. Vrea să fie lăsat în pace, are nevoie de timp cu el și pentru el. Vrea să-și facă baie în miezul zilei, să umple cada cu bărcuțe de hârtie.

Lăsaţi copiii să fie copii!

Vrea să facă ce-i face plăcere. Vrea să se gândească de trei ori înainte de a da altor copii jucăriile lui. Vrea să instaleze și trenul înainte să se apuce să strângă jucăriile din cameră. Vrea să doarmă atunci când nu mai are nimic de făcut. Vrea să primească musafiri atunci când are bateriile pline sau nu vrea să vadă pe nimeni atunci când e obosit și are nevoie de liniște. E copil.

E "mai"…

Mai zvăpăiat, mai tupeist, mai sensibil, mai răsfățat. E un copil ”mai”. E un copil energic și nu e absolut nimic în neregulă cu el. Nu are nevoie de etichete și judecăți. Are nevoie să fie înțeles!



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
copiijocurirasfat CITESTE MAI MULTE DESPRE

5371 citiri

14 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Calatorii

Ce fac bulgarii mai bine decât românii?

Ce fac bulgarii mai bine decât românii?

Turism. Asta fac mai bine decât noi. M-am întors după șase zile de Bulgaria, într-un sătuc de lângă graniță, pe care toată lumea-l știe, dar e mare secret să nu se strice cumva ca Vama Veche și 2 Mai, visele de aur ale vacanțelor românești de litoral.

Articolul tau

Hai Simona!!!

Hai Simona!!!

Da, știu că tocmai a pierdut un meci și înfrângerea a fost rușinoasă. Suntem cu toții dezamăgiți, dezumflați, reveniți cu picioarele pe pământ. Ne reamintim că e mică, n-are forță, nu știe să pună o scurtă sau un lob și mai ales că-i labilă psihic.

Good to know

 Mituri și fapte despre vaccinurile pentru copii

Mituri și fapte despre vaccinurile pentru copii

De-a lungul anilor, vaccinurile care ajută la protejarea copiilor împotriva bolilor infecțioase precum rujeola și oreionul au salvat sute de mii de vieți în S.U.A. și au împiedicat milioane de spitalizări, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), conform consumerreports.org .

Familie

”Ești prost! De ce ești prost?”

”Ești prost! De ce ești prost?”

Vă rog să-mi promiteți doar atât: că dacă vreodată, în orice fel de circumstanță, voi ajunge să-mi jignesc copilul, să mi-l iau în ”caterincă”, să-l ridiculizez, să-l reduc la zero și să-mi bat, efectiv, joc de el și de viața lui, să mă luați și să mă bateți cu pietre în piața publică. la Obor!

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

„Într-o zi, la postul de radio la care am o emisiune a sunat Jake”, spune pe pshycholytoday.com Laurie J. Watson, specialist în probleme sexuale și lector la Universitatea Duke. „Bărbatul mi-a spus că în ultimul trimestru de sarcină al soției nu au avut relații sexuale. Apoi, după nașterea fetiței lor, s-a întâmplat de doar trei ori – pe fugă și de mântuială”. O altă ascultătoare s-a plâns în cadrul aceleași emisiuni că, după nașterea primului lor copil, soțul ei și-a pierdut interesul pentru sex. „Preferă să muncească peste program și jocul cu copiii a înlocuit joaca în pat. Ce pot face?”.

Familie

De ce creierul copilului tău este dependent de videoclipurile de pe YouTube

De ce creierul copilului tău este dependent de videoclipurile de pe YouTube

Videoclipurile pentru copii sunt printre cele mai vizionate conținuturi din istoria YouTube, astfel ca oamenii de știință, producătorii de filme video și comercianții se străduiesc să descopere ce îi face pe tinerii spectatori atât de obsedați de ele.

Articolul tau

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Chiar dacă-mi făcusem ceva filme de groază în minte înainte a veni în Florida (rezultat, desigur, al filmelor şi documentarelor în care cineva te împuşcă în cap când mergi după pâine), am descoperit repede că mă simt mult mai în siguranţă decât mă aşteptam; ba chiar, în mod ciudat, chiar mai în siguranţă decât în Iaşi. Dar asta până nu demult, când cinci indivizi.... Dar mai bine să încep cu începutul.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.