Acasa | Familie | ”Ești prost! De ce ești prost?”

”Ești prost! De ce ești prost?”

 SHARE  

Adaugat in 15 august 2017

”Ești prost! De ce ești prost?”

Copil. Foto: Photoxpress

Vă rog să-mi promiteți doar atât: că dacă vreodată, în orice fel de circumstanță, voi ajunge să-mi jignesc copilul, să mi-l iau în ”caterincă”, să-l ridiculizez, să-l reduc la zero și să-mi bat, efectiv, joc de el și de viața lui, să mă luați și să mă bateți cu pietre în piața publică. la Obor!

Îmi place cum sună Obor, câteodată îl ”franțuzesc” și îi zic ”Oboeur”, dar da, acolo să mă bateți cu pietre până când îmi voi da ultima suflare. Tot acolo am auzit și asta: ”Ești prost! De ce ești prost?”, o replică ce ieșea din gura unui tată către băiatul lui, care băiat n-a mai zis nimic, a plecat capul și a zis ”Scuze, tati!”. Nouă sau zece ani să zicem că avea, mergea în urma tatălui ca un câine bătut în spatele stăpânului și era trist.

Mi s-a rupt sufletul! Mi s-a rupt sufletul, efectiv! M-a durut inima la propriu! Băi, cum? Băi, Dumnezeule-tată-care-te-crezi-tu-de-deștept! Băi, frate! Băi, băiatule! ”Bo$$” sau cum naiba ar mai trebui să zic ca să mă poți înțelege… Băi, băi, băi, am ajuns la vârsta la care sunt convinsă că suntem suma faptelor părinților noștri, că nu suntem altceva decât ce ne-au spus părinții noștri, în copilărie, că suntem, că putem fi sau că vom ajunge!

De ce? De ce ai face așa ceva? De ce ai vorbi așa cu copilul tău??? Pentru ce? Cum? Ce a făcut? Sau ce a zis? Cine ești tu să pui etichetele așa, cum îți vine ție? Copiii nu se nasc învățați, se nasc deștepți, dar nu se nasc învățați. Copiii învață. Fiecare om învață. Toată viața învățăm. Asta facem! Învățăm până ne dă pe nas! Nu învățăm în sensul acela la care se gândește multă lume – pe băncile școlii. Învățăm lecții de viață din orice, în orice moment. Învățăm prin noi, de la noi. Și învățăm și de la alții. Dar, mai întâi de toate, când abia pornim în viață, învățăm de la părinții noștri. Cel mai mult!

De ce i-ai spune copilului că e prost, în loc să-l înveți? Te simți mai deștept când îl faci prost și îl umilești? Asta înseamnă la tine deșteptăciune? O fi greșit, cu toții greșim, dar pentru ce să-i lovești atât de tare cu niște cuvinte dureroase? Pentru ce să-l tratezi așa? Ia-l de mână și învață-l, arată-i, explică-i, nu îl întreba de ce e prost! Nu va înțelege din asta decât faptul că e așa cum spui tu. Va crește crezând asta. Apoi, le va permite și altora să-l ia de prost… și nici asta n-o să-ți placă!

E incredibil cum ne jucăm așa cu vieților copiilor noștri și apoi ajungem să dăm vina tot pe ei – ”Eu am făcut, domle, tot ce se putea, dar dacă el e o jigodie și nu s-a lipit nimic de el!”… Mereu e vina lor! Mereu îi scoatem vinovați! Ei! Ei au greșit! Noi, nu! Noi am fost perfecți! Noi am făcut totul bine. Dar copiii au fost proști de mici…

Azi e ziua în care mi-e silă… Am obosit de oamenii de genul ăsta, de părinți care se simt deștepți făcându-și copiii proști.

Scuze, tati, eu n-am putut abține.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

6653 citiri

14 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Calatorii

Ce fac bulgarii mai bine decât românii?

Ce fac bulgarii mai bine decât românii?

Turism. Asta fac mai bine decât noi. M-am întors după șase zile de Bulgaria, într-un sătuc de lângă graniță, pe care toată lumea-l știe, dar e mare secret să nu se strice cumva ca Vama Veche și 2 Mai, visele de aur ale vacanțelor românești de litoral.

Articolul tau

Hai Simona!!!

Hai Simona!!!

Da, știu că tocmai a pierdut un meci și înfrângerea a fost rușinoasă. Suntem cu toții dezamăgiți, dezumflați, reveniți cu picioarele pe pământ. Ne reamintim că e mică, n-are forță, nu știe să pună o scurtă sau un lob și mai ales că-i labilă psihic.

Good to know

 Mituri și fapte despre vaccinurile pentru copii

Mituri și fapte despre vaccinurile pentru copii

De-a lungul anilor, vaccinurile care ajută la protejarea copiilor împotriva bolilor infecțioase precum rujeola și oreionul au salvat sute de mii de vieți în S.U.A. și au împiedicat milioane de spitalizări, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), conform consumerreports.org .

Familie

”Ești prost! De ce ești prost?”

”Ești prost! De ce ești prost?”

Vă rog să-mi promiteți doar atât: că dacă vreodată, în orice fel de circumstanță, voi ajunge să-mi jignesc copilul, să mi-l iau în ”caterincă”, să-l ridiculizez, să-l reduc la zero și să-mi bat, efectiv, joc de el și de viața lui, să mă luați și să mă bateți cu pietre în piața publică. la Obor!

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

„Într-o zi, la postul de radio la care am o emisiune a sunat Jake”, spune pe pshycholytoday.com Laurie J. Watson, specialist în probleme sexuale și lector la Universitatea Duke. „Bărbatul mi-a spus că în ultimul trimestru de sarcină al soției nu au avut relații sexuale. Apoi, după nașterea fetiței lor, s-a întâmplat de doar trei ori – pe fugă și de mântuială”. O altă ascultătoare s-a plâns în cadrul aceleași emisiuni că, după nașterea primului lor copil, soțul ei și-a pierdut interesul pentru sex. „Preferă să muncească peste program și jocul cu copiii a înlocuit joaca în pat. Ce pot face?”.

Familie

De ce creierul copilului tău este dependent de videoclipurile de pe YouTube

De ce creierul copilului tău este dependent de videoclipurile de pe YouTube

Videoclipurile pentru copii sunt printre cele mai vizionate conținuturi din istoria YouTube, astfel ca oamenii de știință, producătorii de filme video și comercianții se străduiesc să descopere ce îi face pe tinerii spectatori atât de obsedați de ele.

Articolul tau

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Chiar dacă-mi făcusem ceva filme de groază în minte înainte a veni în Florida (rezultat, desigur, al filmelor şi documentarelor în care cineva te împuşcă în cap când mergi după pâine), am descoperit repede că mă simt mult mai în siguranţă decât mă aşteptam; ba chiar, în mod ciudat, chiar mai în siguranţă decât în Iaşi. Dar asta până nu demult, când cinci indivizi.... Dar mai bine să încep cu începutul.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.