Acasa | Familie | Spre binele copiilor mei, mai bine te-aș părăsi, Românio!

Spre binele copiilor mei, mai bine te-aș părăsi, Românio!

 SHARE  

Adaugat in 7 septembrie 2017

Spre binele copiilor mei, mai bine te-aș părăsi, Românio!

Emigrare. Foto: Morguefile.com

Mă bate din ce în ce mai des gândul să plec din țara asta. De iubit, o iubesc, că doar face parte din mine, iar în zilele senine văd clar cum multe lucruri se schimbă în bine și cum oamenii se civilizează puțin câte puțin. Dar lucrurile se întâmplă lent, iar eu nu am timp!

Îmi cresc copiii și vor începe școala. Hibele școlii românești sunt atât de multe și atât de adânci, încât nici dacă s-ar tripla mâine bugetul pentru educație lucrurile nu s-ar putea schimba radical. Nu cred că în următorii 10- 15 ani școala românească va reuși să își adapteze curricula la vremurile actuale, să modernizeze programa și modul de predare și să aducă la catedră dascăli profesioniști, bine plătiți, pasionați, dedicați, empatici, oameni model. Dacă lucrurile se vor schimba peste 20 de ani, nu mă ajută prea mult. Copiii mei merg la școală mâine. Eu am nevoie ca schimbarea să se facă….ieri.

În plus, de multe ori mă gândesc că eu nu-i cresc și nu-i educ pentru țara aceasta. În țara aceasta ți-e bine dacă ești croit după chipul și asemănarea ei. Iar ei, iertată să-mi fie modestia, nu-i seamănă. Lor le insuflu valori care par prostii pe malul Dâmboviței. Mi-e teamă că le vor scuipa semințe în cap netrebnicii, că nu vor ști să facă mișmașuri, că vor fi catalogați drept fraieri, că se vor uita neputincioși cum alții vor ajunge departe dând din coate, în timp ce ei vor bate pasul pe loc fiind onești, verticali și atenți la nevoile celor din jur.

Clasa aceasta politică nu mă reprezintă, nu am încredere că va duce țara în direcția bună. Cel mai probabil, nici următorii aleși n-o vor face, iar când ai aproape 40 de ani nu mai ai răbdarea să vină cei buni. Nu am timp să aștept să se îmbogățească toți până să se apuce de treabă și nu mai am naivitatea necesară ca să mai pot crede că în următoarea decadă vor ajunge să ne reprezinte ”ai noștri”. Nu mai am forță să duc în spate toți cameleonii.

Pe de altă parte, ceea ce familia mea are aici nu ar avea nicăieri în lume. Aici ne sunt părinții și rudele, oamenii pe care îi iubim și care ne-ar sări în ajutor la primul apel. Aici știu că am pe cine să sun în creierii nopții fără să-mi fac probleme că deranjez. Aici sunt oamenii care-mi adoră copiii.

Iar acolo….

Acolo sunt școli bune, profesori dăruiți (sunt și aici, desigur) și bine plătiți, acolo sunt medici – oameni în spitalele de stat (sunt și aici, desigur), acolo nu îți cumperi singur medicamentele când ești internat, acolo clasa politică nu-și bate joc de tine la modul cel mai mârșav cu putință, acolo nu te căciulești, nu stai cu spatele îndoit la ghișee. Acolo statul intervine când copiii sunt abuzați, acolo parcurile nu sunt pline de ghiolbani care sparg semințe, acolo WC-urile din școli au săpun și hârtie igienică.

Nu-mi fac iluzii că pe undeva prin lumea asta se plimbă câini cu covrigi în coadă (șansele maxime să se întâmple asta sunt aici, unde la fiecare colț de stradă găsești și câini și covrigării), în orice țară am emigra vom da de bune și de rele.
Dar mi-e teamă că, chiar dacă nu facem noi pasul acum, o vor face copiii, când vor crește. Iar mie mi-e dor de ei chiar și atunci când ies din casă să duc gunoiul și nu știu cum mi-aș putea trăi bătrânețile știindu-i departe.

Aproape că nu există familii cu copii mici în jurul meu care să nu se gândească la emigrare și toți ar face-o cu gândul la educația celor mici în primul rând. E trist să ai de ales între a fi aproape de cei dragi și a-ți trăi viața printre străini, dar într-o țară civilizată, cu valori apropiate de cele în care crezi și cu un sistem educațional adaptat vremurilor pe care le trăim și copiilor pe care îi creștem.

-----------

Citeste Totuldespremame.ro - Vei vedea că nu doar puștii tăi îți întind nervii la maximum, că nu doar pe tine te ceartă lumea pe stradă când nu-i pui bebelușului fular pe gură și că nu doar copiii tăi fac varicelă cu o seară înainte de a pleca în concediu într-o țară exotică.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

8644 citiri

20 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Smart Story

Iarina Taban: Copiii din centrele de plasament sunt ai nostri, ai tuturor, sunt minunati si merita sansa de a creste frumos

Iarina Taban: Copiii din centrele de plasament sunt ai nostri, ai tuturor, sunt minunati si merita sansa de a creste frumos

Copiii din centrele de plasament, care au trecut de cele mai multe ori prin traume multiple, au nevoie in primul rand de atentie, intelegere si afectiune. Cadourile duse de Craciun sau de Paste ajuta, dar nu sunt nici pe departe suficiente. Iarina Taban, fondator si Director Executiv Ajungem Mari , ne-a povestit ce putem face pentru a-i ajuta pe acesti copii pe termen mai lung si ce satisfactii au voluntarii implicati in proiect.

Articolul tau

Atingătorii

Atingătorii

Nu mai ştiu câţi ani aveam, probabil până-n zece, când m-am dus pentru prima oară cu mama la ştrandul oraşului. Am foarte, foarte puţine amintiri din copilărie, dar din acea zi îmi amintesc cu mare claritate cum bătea soarele peste acea curte nu foarte mare de pe malul Dunării, cât de aglomerat era bazinul în care am intrat, puţin timidă, pentru că nu ştiam să înot, şi cum mi-a băgat mâna în slip acel bărbat în toată firea care s-a oferit să mă înveţe, deşi nimeni nu i-o ceruse.

Articolul tau

O experienta de viata

O experienta de viata

M-am nascut in comunism. Acum mai bine de 45 de ani, intr-o familie perfect adaptata la „double thinking“.

Relatii

De ce sunt infidele femeile?

De ce sunt infidele femeile?

Din 1990 rata femeilor căsătorite care au raportat că au fost infidele a crescut cu 40%, în timp ce rata bărbaților a rămas aceeași, notează psihanalista Esther Perel, autoarea cartii State of Affairs: Rethinking Infidelity, scrie cnn.com .

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

„Într-o zi, la postul de radio la care am o emisiune a sunat Jake”, spune pe pshycholytoday.com Laurie J. Watson, specialist în probleme sexuale și lector la Universitatea Duke. „Bărbatul mi-a spus că în ultimul trimestru de sarcină al soției nu au avut relații sexuale. Apoi, după nașterea fetiței lor, s-a întâmplat de doar trei ori – pe fugă și de mântuială”. O altă ascultătoare s-a plâns în cadrul aceleași emisiuni că, după nașterea primului lor copil, soțul ei și-a pierdut interesul pentru sex. „Preferă să muncească peste program și jocul cu copiii a înlocuit joaca în pat. Ce pot face?”.

Articolul tau

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Chiar dacă-mi făcusem ceva filme de groază în minte înainte a veni în Florida (rezultat, desigur, al filmelor şi documentarelor în care cineva te împuşcă în cap când mergi după pâine), am descoperit repede că mă simt mult mai în siguranţă decât mă aşteptam; ba chiar, în mod ciudat, chiar mai în siguranţă decât în Iaşi. Dar asta până nu demult, când cinci indivizi.... Dar mai bine să încep cu începutul.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.