Acasa | Articolul tau | O experienta de viata

O experienta de viata

 SHARE  

Adaugat in 1 noiembrie 2017

O experienta de viata

Amintiri. Foto: pixabay.com

M-am nascut in comunism. Acum mai bine de 45 de ani, intr-o familie perfect adaptata la „double thinking“.

Parintii mei erau adaptati perfect la societatea de atunci, invatati probabil la randul lor de parintii lor, sa se supuna, sa-si plece capul in fata sefului la serviciu. Sa spuna ceea ce se dorea de la ei sa spuna, parerile lor proprii sa le tina pentru ei, sa le ascunda in adancul sufletului, pana cand au uitat ca le au. Au uitat cine sunt cu adevarat. S-au adaptat atat de bine la acea viata incat si-au reprimat multe impulsuri naturale, ca acela de sexualitate, de bucurie, de cantec, de glume. La mine in casa era o atmosfera sobra, dar, parintii mei fiind dascali, elevata.

Mama era supra protectiva. Cu tatal meu si cu mine. Oriunde ma luau cu ei, in vizite mai ales, eu nu spuneam mare lucru, ba daca ma gandesc bine, mai nimic. Mama era interfata. Ea explica la scoala daca eram bolnava, ea imi explica parerile ei despre lume si viata si nu ma lasa sa-mi fac propriile experiente. Si credea ca face bine ceea ce face. Credea ca asa ma invata din experienta ei si ma pregateste pentru viata. Dorea sa fiu perfect adaptata.

Iar eu, cand eram cu ei, ignoram lumea lor cu care nu interactionam deloc si traiam intr-o lume a mea, proprie, in care eram dupa bunul plac o printesa sau un print, un cavaler sau un muschetar (nu stiu de ce rolurile masculine ma atrageau cel mai tare. Poate pentru ca barbatii in toate acele povesti traiau dupa cum ii taia pe ei capul ?)

Totusi ai mei au facut ceva bun pentru mine. M-au incurajat sa invat. Au trezit ideea in mine ca invatatura este mantuirea, ca numai prin ea voi putea ajunge intr-o lume mai buna.

Asa ca am invatat. Chiar foarte bine. Mi-am concentrat intreaga energie spre invatatura. Si asa cum se intampla intotdeauna, acolo unde investesti energie, ai si rezultate. Am invatat foarte bine. Am fost tot timpul printre primele din clasa, chiar si din scoala. Pana la 20 de ani (cand am trait revolutia) nu am facut nimic de capul meu, ci doar ce a dorit mama. Sau tata. Nici nu mi-am pus problema sa am parerea mea, nu pentru ca nu as fi gandit destule in capul meu, ci pentru ca ai mei ma ironizau intotdeauna cu ceva de genul «uita gaga are pareri », spuneau ei sarcastici unul altuia, chiar si atunci cand eram adolescenta.

Asa am ajuns la facultate. O facultate tehnica, pentru ca asa a vrut mama. Pentru ca asa era bine atunci. Nu existau prea multe oferte, asa ca oricum nu prea se putea alege. Partea tehnica nu mi se potrivea deloc, as fi dorit sa cunosc oamenii, in primul rand ca sa ma inteleg pe mine. Dar pe vremea aceea psihologie sau altele asemenea nu exista. Nici nu se discuta de asa ceva. Asa ca am ascultat-o pe mama si am invatat ceva tehnic. Cum am putut mai bine. Am fost pe locul 14 din 100. Dar am avut multe accese de plans si crize in timpul facultatii pe care ai mei le interpretau ca simpla „oboseala“. De fapt, acum realizez in retrospectie, erau accese de furie neputincioasa care se indrepta impotriva mea. Era senzatia ca sunt prizoniera, fara sa stiu in ce inchisoare.

Parintii mei au fost insa tot timpul langa mine in aceste crize, pe care ei nu le intelegeau. M-au incurajat, m-au ajutat sa merg mai departe. Pe drumul ales de ei. Despre care ei nu si-au pus niciodata problema daca mi se potriveste sau nu. Fiindca eram desteapta si puteam sa inteleg aproape orice.

Acum, dupa 20 de ani, am ajuns intr-o tara din vest. Libera. Am un job relativ bun, poate chiar de invidiat. Am o casa (ma rog, un apartament) si o masina. Un sot si un caine.

Si totusi sunt intr-o criza profunda. De ce ? Ce s-a intamplat ?

S-a intamplat urmatorul lucru. Obisnuita tot timpul sa ascult de altii, sa nu am incredere in mine si ceea ce gandesc eu, am ascultat de un sef (de altfel nu rau ca om). Am devenit (incurajata de el, fiindca eram competenta profesional) si eu un sef, peste o grupa mica de oameni (ai mei s-au bucurat nespus pentru asta). Dar nu am reusit sa-mi impun parerea mea in echipa pe care o aveam, nu am reusit sa fiu consecventa. Asa ca am creat o stare de nesiguranta. In care au aparut conflicte. De la sine programate, asa cum citesc acuma intr-un curs de management de conflicte. Pana la urma am plecat, am schimbat team-ul si am renuntat sa mai fiu sef peste altii, sa mai conduc. Mi-am luat timp sa reflectez la ceea ce a fost. Am inteles ca acel conflict de atunci a fost pentru ca eu, ca sef, am evitat sa am parerea mea, sa am un anumit comportament. Pentru ca nu am fost obisnuita cu asa ceva.

Si m-am intrebat: cum se armonizeaza educatia mea obedienta, in care am fost tot timpul dominata, in care am invatat ca daca-mi plec capul o sa-mi fie bine, cu aceasta societate libera in care copii sunt invatati de mici sa faca ce vor, sa-si caute vocatia in viata, sa creada in ceea ce fac ? Sunt incurajati sa aiba experiente personale cat mai variate si numeroase, sa cunoasca viata prin proprii lor ochi si nu asa cum le spune mama sau tata. Aici multi adolescenti dupa terminarea scolii pleaca prin lume, strang experiente inainte sa-si gaseasca o meserie. Devin apoi sefi de firme, consilieri pentru altii, terapeutiti samd.

Ma uit in jurul meu la colegii mei si vad cum la locul de munca nimeni nu asteapta sa le spuna seful ce sa faca, ci hotareasc cum ii taie capul, isi argumenteaza parerile, se lupta pentru ele. Daca sunt invinsi, invata din greseli si o iau de la capat.

Ma uit si realizez acum dupa aproape 28 de ani de la Revolutie, ca comunismul, societatea dominatoare in care am trait pana in 89 ma mai afecteaza inca, asa cum i-a marcat profund si pe parintii mei. Ca a lasat o trauma adanca si ca nu stiu de cat timp va fi nevoie pana ca aceasta sa se vindece. (Imi aduc aminte ce revoltata am fost atunci de remarca lui Silviu Brucan ca avem nevoie de 20 de ani pentru a fi liberi, si realizez acum ca era putin spus!)

P.S . Parintii mei mai traiesc dar nu reusesc deloc sa se adapteze la ceee ce e in jurul lor, asa ca s-au inconjurat de un val de negativitate. Sunt nefericiti. Ii inteleg, dar nu pot sa-i ajut. Pentru ca nu pot sa inteleaga. Ca lucrurile s-au schimbat, ca oamenii s-au schimbat, ca valorile s-au schimbat. Ce le ramane de facut ? Cineva a sugerat psihoterapie. Pentru ei, pentru mine. Dar ce psihoterapeut in zilele noastre poate sa inteleaga prin ce a trecut o societate intreaga si poate sa vindece asa ceva ?



Autor: Caroline M.
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

14703 citiri

77 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.