Acasa | Articolul tau | Aho, aho, părinți și frați, gândiți puțin ș-apoi donați!

Aho, aho, părinți și frați, gândiți puțin ș-apoi donați!

 SHARE  

Adaugat in 30 noiembrie 2018

Aho, aho, părinți și frați, gândiți puțin ș-apoi donați!

Spiritul Craciunului. Foto: Vali02

Mi-a scris pe una dintre rețelele de socializare o doamnă la cârma unei companii din Cluj, îmi cerea informații legate de cazul Loredanei despre care povestisem pe pagina mea. Căuta o familie nevoiașă iar povestea mea îi venea la țanc. “Vreau să-mi implic colegii să strângă bani și să ofere cele necesare familiei, nu doar să facă chetă în firmă și să delege pe cineva pentru munca asta”.

I-am răspuns că gestul ei este frumos, insă nu suficient și nici nu oferă o solutie postării mele. Eu căutam voluntari care să preia și să se implice constant în cazul Loredanei, care să le fie alături ei și copilașilor săi pe termen mediu și lung. Doar așa le poate oferi cu adevărat o șansă. Nici ea și nici copilașii nu mănâncă doar de Crăciun, ci zi de zi, ca noi toți. Că vrea să-și implice “direct” angajații într-un gest umanitar e minunat, însă trebuie să fie constant! Și asta pentru că, mai devreme sau mai târziu, tot angajații săi împreună cu restul salariaților din țărișoară vor scoate lunar din buzunar câteva zeci de lei pentru aceste persoane, însă e mai bine să o facă acum, când mai au șansa la educație și la libertate și nu cand ajung după gratii. “Mda, știu ce ziceți și aveți dreptate… Și, totuși, dacă mai aveți cazuri care să aibă nevoie de sprijin acum, de Crăciun, vă rog să-mi spuneți. Dar să fie în oraș sau în apropierea Clujului. Și copilașii mici că, știți dumneavoastră, ăștia mai mari sunt deja pervertiți”. N-am avut răspuns și nici nu o să am.

Povestea din spatele postării mele

Pe Loredana am găsit-o de mâna cu Moise, băiețelul său de doi ani, căutând mâncare în tomberoanele din Mănăstur, Cluj. Sunt câteva persoane ce locuiesc acolo, inclusiv soacra mea, care o mai ajută cu alimente și hăinuțe. Am zis să fac mai mult, să apelez la cei cu experiență care să o ia în evidență și să-i ofere un sprijin constant. Am lecția băieților din Baciu încă proaspătă în minte și rana deschisă - am luptat de una singură pentru ei și, când lucrurile intraseră pe un făgaș neașteptat de bun, s-a întors mama din închisoare….

Așa că am zis ca, de data asta, să apelez la un ONG, la profesioniști. Fără succes! N-am găsit niciun ONG, nicio Asociație de binefacere care să mă ajute. Ba că Loredana nu are domiciliu pe Cluj, ba că nu au finanțare, ba că cei mici sunt prea mici să-i ajutăm să intre în sistemul de educație (au doi ani, vârsta la care nicio creșă nu ar trebui să-i refuze)...și tot asa. Între timp, mămica de 23 de ani, însărcinată din nou în șase luni, mă sună să o ajut cu “alimente. Și dacă aveți o farfurie-două că nu avem din ce mânca. Și o plapumă mai groasă că mi-s răciti băietii”...

N-am avut nici timpul și nici “uneltele” pentru a face o investigație serioasă in ceea ce o privește, n-am săpat să-i văd trecutul, să văd dacă și cât pot conta pe ea. Mi-a povestit la un moment dat ca a stat într-o baracă din spatele mall-ului și, cand nu a mai putut locui acolo, s-a mutat într-o cameră din dosul unei case aflate în ghetoul Floreștiului, comuna cu cea mai mare creștere a populației din tară. De loc, e din Sălaj unde spune că are o familie tare numeroasă, parinții plus 12 frați. Cam asta știu despre ea. Și, cel mai important, că iși iubește băiețelul. Când Moise face o poznă, ea râde. Când Moise nu se dă dus, ea-l așteaptă, îl lasă să se joace.  

Pentru că timpul trecea în defavoarea Loredanei și a baiețelului ei, n-am mai așteptat răspunsuri de la ONG-urile, Asociațiile, Comițiile și Comitetele cărora le scrisesem despre caz. Am apelat la sprijinul prietenilor mei de pe pagina de socializare. I-am avertizat în postarea mea că nu e deloc ușor în astfel de cazuri, că ajutorul trebuie să fie unul constant, pe o perioadă de cel puțin un an pană când mama va putea să muncească. Și nu vorbesc aici doar de sprijin financiar. Le-am spus că mămica și copilașii trebuie ajutați să se înscrie la un medic de familie, ea dusă la ginecolog pentru monitorizarea sarcinii și copilul la o creșă. Plus consiliere permanentă, cursuri pentru a învăța o meserie ca să-și permită întreținerea familiei. Le-am garantat senzația de BINE, de FRUMOS, de ÎMPLINIRE pe care ți-o poate da acest gest.

A plouat cu mesaje și cu telefoane, printre care și cel al femeii de afaceri. Mămicile s-au mobilizat să strângă haine, mâncare, scutece, covor, dulap sau să plătească creșa până la vară. Bunicile din țară sau din străinătate au făcut pachete cu bunătăți de Crăciun. Inclusiv un tătic mi-a trimis un mesaj prin care mi-a spus că vrea să ajute cu ceva bani. Din păcate, din partea organizațiilor non-guvernamentale am primit un singur telefon, și acela fără o soluție… Nimeni care să preia cazul și să-l aduca pe o linie de plutire! Nimeni care să se înhame la birocrație, la discuții cu medici, autorități, educatoare. Care să ajute mămica să-și depășească condiția de “ajutat”. Și nu-i condamn! Am trecut prin asta, luni de zile m-am luptat cu sistemul și, mai grav, cu mentalități. Tare am mai suferit, am plâns, am râs, am acumulat frustrări și împliniri. Însă, dacă ar fi să o iau de la capăt, categoric aș face la fel!

De unde a pornit totul…


Manu și Leo stăteau cuminți de mână cu bunica lor. Aveau trupurile îndreptate spre stradă și spatele sprijinite de peretele unei covrigării. Hainele le erau ponosite, dar tare curate, ochișorii obosiți, însă fețele zâmbărețe. Nu cereau bani trecătorilor, doar le mulțumeau pentru mâncarea pusă în sacoșă. De multă vreme vroiam să mă implic, să fac ceva pentru copiii aduși la cerșit și atunci am simțit că e momentul. A doua zi am fost la ușa lor cu o sacoșă de mâncare și cu haine. Și am continuat să merg până în ziua de azi! Răsplata a fost imensă!

În primăvară au reluat grădinița, la program scurt, iar din septembrie au devenit grădinari în toată regula! Dacă în primăvară cerșeau cu bunica lor pe străzile Clujului, acum petrec opt ore la grădiniță. Au o masă caldă asigurată, patuțuri pentru somnul de amiază, o educatoare care să-i provoace zi de zi să vorbească (Manu are 4 ani și încă nu vorbește), să numere, să învete culori, animale..., SĂ SE JOACE!  Dacă la începutul anului îi păștea centrul pentru copii, acum deja fac parte dintr-o comunitate bine organizată.

Obstacole am avut și le tot am! De la invidia vecinilor acestora pâna la muntele de discriminare adânc împământenit în inima și mintea funcționarilor de la stat. Și nu numai în ei! Îmi amintesc cum i-am dus pe Manu și pe Leo la un loc de joaca dintr-o zonă centrală a Clujului și cum o bunică m-a tras de mânecă să mă întrebe “Dar unde vi s-au bronzat așa baiețeii că au pielea tare închisă?” Însa cel mai mult am de luptat acum cu mama, proaspăt întoarsă din închisoare. Care nici nu s-a întors bine acasă și a plouat cu absențe la grădiniță. Plus cu schimbări uriașe în viața copilașilor.

Ce a contat cel mai mult? Nicidecum pungile cu mâncare duse săptămânal, hăinuțele, jucăriile, banii de butelie, vizitele la medici... Ci faptul că luni de zile le-am fost alături, că au împărțit povara cu cineva. A contat că Manu și Leo au devenit prietenii familiei mele, că ne-am bucurat împreună de o pizza în oraș sau că ne-am jucat până seara târziu pe malul Someșului. Faptul că bunica n-a mai fost singură în fața lor, a funcționarilor. Am însoțit-o la tribunal pentru curatela copiilor, apoi la primărie pentru certificate de naștere, la Direcția pentru Protecția Copilului pentru stabilirea plasamentului. I-am dus pe cei mici la pediatru și la psiholog iar pe bunică am ajutat-o să completeze tonele de formulare, să obțină loc la grădinița cu program prelungit pentru a avea o masă caldă asigurată. Plătesc lunar grădinița pentru cei doi și simt că sunt cel mai bine cheltuiți bani din viața mea! Nu de alta, dar e minunat să vezi că măcar doi copilași din miile ce trăiesc în sărăcie nu mai stau pe stradă, la cerșit, ci pe scaune, la grădiniță!

De ce “să donăm de Crăciun” nu-i o soluție


O profesoară tare inimoasă din satul meu mi-a povestit cum, într-una din zile, unuia din elevii săi aflați într-o sărăcie cumplită, cu mama decedată și tatăl alcoolic, i s-a făcut tare rău. De foame, mâncase cozonac stricat. Îl primise de sărbători și, cum știa că alimentele trebuie drămuite pentru că altele nu mai sunt, a mâncat săptămâni întregi din pachet. Că e om și, la fel ca noi toți, are nevoie de hrana 365 din 365 de zile nu doar de Crăciun. Profesoara a înțeles situația și a intervenit. I-a spus povestea mai departe, oamenii s-au mobilizat și, din primăvară, baiatul a primit zi de zi pachețel la școală. În toamnă, i s-au cumpărat cele necesare pentru a începe noul an școlar și tot așa. Condiția a fost să se țină de carte, respectată întru totul.

E singura rețetă pe care eu una o văd funcționând. Să le duci oamenilor necăjiți alimente de Crăciun e hrană sufletească pentru donatori, însă praf în ochi pentru cei în nevoie. Nu o spunem cu voce tare însă, în sinea noastră, credem că ne mai spălăm din păcate în ziua nașterii Domnului sau că intrăm în “gașca cea bună” dacă facem chetă la serviciu sau, ăsta da sacrificiu!, mergem chiar noi la cumpărături și acasă la cei “aleși” să le oferim coșul cu bunătăți. Ca angajat, e tare la modă să spui “și eu am donat”. Ca firmă, e și mai și. Au ajuns companii mari, listate la Bursă, să umple paginile rapoartelor anuale cu “acțiuni CSR” care nu-s altceva decât mici sponsorizări. Sau, mai rău, gesturi frumoase făcute de angajați în pragul sărbătorilor și asumate de patron. Vuiește țărișoara că nu mai e forță de muncă, că nu mai există meseriași, dar numeri pe degete companiile care se înhamă la găsirea și formarea lor. Care iau elevi provenind din mediile defavorizate pentru a le oferi o șansă asigurându-le instruirea și, la final, o calificare concretă.

E întotdeauna mai ușor să dăm un leu unui copil la cerșit sau să ducem cadouri de Crăciun unei familii decât să-i luăm de pe stradă, să le oferim constant o pâine și sprijin pentru a ajunge la un medic, la o școală, la un patron.

Un ajutor oferit constant, condiționat de frecventarea școlii sau de practicarea unei meserii, e singurul care poate transforma “mâna întinsă” într-una muncitoare. Dacă ești bun doar de Crăciun, așa cum încurajează reclama, te asigur că nu ești și “adevărat”. De asta spun, părinți și frați, gândiți ș-apoi donați!



Autor: Andreea Gheorghe
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

4194 citiri

2 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.