Smart Woman

Plina de nervi, injurand si bombanind in sinea mea, am pornit spre serviciu. Tot drumul nu am facut decat sa-mi calculez chletuielile, ce sa fac sa mai economisesc un leut. La munca mi-am spus oful si eram mai linistita cand m-am asezat la pc. Dincolo de ecran, colega mea de birou s-a gandit sa ma anunte si pe mine ultimul zvon in firma: se inchide firma! Prima mea reactie a fost: e imposibil! Dar se pare ca e. Situtia financiara a firmei nu o mai permite. Revoltata iarasi am inceput sa discut cu toate colegele. Afland ca sefa a anuntat doar un departament a rasarit o samanta de speranta si in acelasi timp m-am calmat. Oare nu a spus-o ca sa le motiveze pe ele? Oricum e un zvon. Sefa e in concediu si cand se intoarce ne va spune clar. Momentan m-am calmat.

Asa a trecut prima zi, plina de incordare. A doua zi, marti, ma asteptam la o alta veste rea. Nu a venit, dar fierberea in firma a continuat. Ziua a trecut in liniste. Credeam ca am scapat, dar nu a fost asa. Am plecat de la munca, mi-am urmat traseul obisnuit. M-am oprit la chiosc in speranta ca o vafa de vanilie o sa ma faca sa ma simt mai bine. Acolo era un tip mai inalt ca mine, cu pantalonii in carouri si un tricou alb. S-a prezentat Razvan. Parea de treaba. M-a urmat chiar daca a vazut ca nu am chef de discutii cu el. Ma ametea ritmul rapid cu care urmau intrebarile din ce in ce mai intime. Mi se parea suspect asa ca am marit pasul.

Am incercat chiar sa ii spun ca sunt ocupata ca nu mai pot sta, orice sa-l faca sa inteleaga, dar parca trecea pe langa el. Chiar daca eram in plina strada mi-a luat mana si mi-o tot tragea spre cealalta mana in care flutura o pungulita mica cu niste hartii. M-am zbatut si mi-am luat mana inapoi apoi am marit pasul pana am ajuns aporape de intersectie. Atunci mi-a pus mana pe umar incercand sa ma traga iar printre blocuri. Cu o ultima smucitura am sarit in intersectie. Atunci am scapat, dar a reusit sa ma apuce de sanul stang. Am scapat chiar daca simteam apucatura.

Am traversat repede fara sa ma mai uit in spate. Cateva sute de metri mai departe am realizat ca trebuie sa vad daca ma urmareste si m-am uitat insitent in urma. Nu se vedeau decat copii, oameni. Eram scapata, dar nu eram linistita. Asta a fost lovitura de gratie. Asta m-a daramat. Imi venea sa ma ascud printre blocurile acelea, unde nu ma cunostea nimeni si sa-mi plang amarul. Am rezistat pana am ajuns acasa cand m-am aruncat in pat si am inceput sa plang. Nu mai puteam tine in mine.

Simteam nevoia ca prietenul meu sa ma tina in brate si sa-mi spuna ca totul e bine, ca a trecut, ca sunt in siguranta. Numai la el in brate m-am simtit in siguranta. Dar el nu era si ma simteam slabita. Pe masura ce curgeau lacrimile ma simteam mai bine. Stateam cu telefonul in mana sa-l sun, sa-i spun ca am nevoie de el  dar nu puteam s-o fac. Eu m-am despartit de el. Am adormit in cele din urma printre lacrimi si sughituri.

A doua zi a fost testul de rezistenta. Trebuia sa trec pe acelasi drum. Ma uitam in dreapta, in stanga, atenta la fiecare voce, la fiecare pata alba, stateam cu frica in san de fiecare data cand vendeam un barbat ce-i semana. Nu puteam ceda. M-am imbarbatat si am mers mai departe. Acum n-am sa cedez doar din cauza unui nemernic. Nu imi permit. Dar daca revine, acum sunt pregatita, nu pot sa dau si eu, sa musc, sa strig, sa amenint?

Chiar daca imi tresare inima de fiecare data cand ajung in zona aia, sunt mai puternica cu fiecare pas.

cititoare SmartWoman.ro

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica “Articolul tau”.

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva