Smart Woman

Colega, pe numele sau Roxana, mi-a facut intai o prezentare de aproape 10 minute in care mi-a explicat cat de greu a reusit sa dea de toata lumea, cat de complicat de organizat este, dar cata pasiune pune ea impreuna cu alti cativa "voluntari". In fine, dupa ce am inchis telefonul, au inceput intrebarile. Sa ma duc? Am stat si m-am gandit bine, nu mi-era dor decat de cei din gasca. Dar macar pentru ei credeam ca merita sa fac drumul. Sa ma duc singura? Mi s-a spus la telefon ca se vine cu partenerul, dar nu prea stiam daca merita sa-l trag dupa mine pe sotul din dotare. M-am gandit ca se va simti stingher intr-o mare de straini si ca mai bine il las in pace.

Nu mica mi-a fost surpriza cand s-a bosumflat ca un copil mic pe care il trimiti la culcare exact cand suna la usa musafirii. Asa ca am lamurit si problema asta, am mers impreuna. Care este unul dintre primele lucruri la care sa gandeste o femeie in asemenea cazuri? Sa arate bine. Buuun, trebuie sa arat bine, oamenii astia m-au vazut ultima oara atunci cand aveam tenul ca un bebelus si abdomenul plat ca o scandura (iar asta in sensul bun). Spre fericirea mea, nici acum nu sunt departe, dar putina munca a fost necesara. Mi-am chemat a doua zi prietenele pe la mine, am facut consiliu si am stabilit: urma sa port rochita neagra, de seara, pentru care ma invidiaza toate, iar pana acolo, ar fi fost cazul sa scap de vreo 3 kg.

A trecut rapid o luna si a venit "seara cea mare". Am plecat mai devreme de la munca, m-am aranjat, m-am pregatit sufleteste si am luat-o, impreuna ca sotul, spre localul rezervat. Ne propusesem sa ajungem la 7, dar abia pe la 7 si jumatate am reusit sa gasim restaurantul. Lumea deja se adunase in mare parte, iar mie nu mi-era teama decat de un singur lucru: de propria memorie. Cu greu retin chipuri, cu greu retin nume, cu o foarte mare usurinta le uit. M-am confruntat cu problema asta inca de la intrare.

M-a intampinat chiar Roxana, pe care am recunoscut-o dupa voce pentru ca nu-mi spunea absolut nimic fata ei. Din fericire insa, mi-am reperat imediat fostele “coechipiere” de care m-am lipit si care m-au ghidat mai departe, soptindu-mi cine sunt persoanele cand nu reuseam sub nicio forma sa le identific. Din pacate, au venit numai doua fete din gasca si am realizat cat de mult ne-am schimbat. Una dintre ele luase proportii, dar si o doza consistenta de fericire. Era multumita cu orice si nu cred ca reuseste cineva s-o scoata din apele ei. Cealalta inca are umorul pentru care o apreciam, dar este ascuns sub un strat gros de corporatism. I-a luat aproape toata seara pana sa se destinda.

Cred ca reuniunile astea sunt unele dintre putinele ocazii in care realizezi la modul cel mai frapant cum transforma timpul oamenii. Dintre cei prezenti am reperat doua foste colege, cu care nu ma intelegeam prea bine pe atunci, dar care acum arata senzational. Daca as fi fost barbat, le-as fi cerut numarul de telefon. Desigur, pentru a pastra echilibrul, mai erau si alte doua carora, daca eram barbat, le-as fi spus: “Hei baieti, va bagati la un fotbal?”.

Vali, o tipa din prima banca, frumusica de altfel pe vremea liceului, m-a socat prin aparitie. Si eu pe ea probabil. Si-a vopsit in negru parul care mie imi parea a fi un castaniu deosebit, l-a facut permanent, l-a adunat intr-un coc, iar ce a ramas prin jur a tapat. Una peste alta, parea ca are in cap un caniche negru, bagat la 220. Se pare ca mai nou considera ca nu mai are varsta (!) la care sa iasa din casa nemachiata. Nemachiata cu absolut tot ce se gaseste pe piata, in acelasi timp, as adauga eu. Rochia nu se lasa mai prejos: de la material sidefat la paiete, nu lipsea nimic. Cand m-a vazut a avut, desigur, aceeasi reactie la adresa mea, doar ca a simtit nevoia s-o exteriorizeze: parul meu saten deschis ar arata mult mai bine ca blond platinat, fata mea nu ar mai fi atat de palida daca mi-as da cu pudra, fond de ten, fard, mascara, creion de ochi, creion de buze, un ruj ceva mai colorat etc. si rochia aia “fara nicio stralucire” e buna doar la priveghi.

Unul dintre “mintile stralucite” ale liceului era acum tatic, iar experienta isi pusese evident amprenta. Mi-a vorbit aproape un sfert de ora numai despre pampers. Cu tot respectul pentru cei care au copii, sunt singura ca pampersii joaca un rol important, dar cred ca exista si alte aspecte ale bebelusilor care merita mentionate. Cel mai rau mi-a parut ca nu au venit cativa dintre profesorii care si-au lasat amprenta, oameni pe care mi-as fi dorit sa-i revad din toata inima. Una peste alta, a fost o experienta frumoasa, pe care nu cred ca as vrea sa o repet - sa-i dau ocazia sa fie o ocazie unica.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica “Articolul tau”.

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva