Acasa | Smart Story | Iuliana Vilsan, scenografa care ar schimba fata Bucurestiului: Daca nu ne rupem de acest bloc universal, cu blocuri gri, o sa traim tot...

Iuliana Vilsan, scenografa care ar schimba fata Bucurestiului: Daca nu ne rupem de acest bloc universal, cu blocuri gri, o sa traim tot timpul intr-un mare hazard

 SHARE  

Adaugat in 25 aprilie 2010

Iuliana Vilsan, scenografa care ar schimba fata Bucurestiului: Daca nu ne rupem de acest bloc universal, cu blocuri gri, o sa traim tot timpul intr-un mare hazard

Iuliana Vilsan / Foto: SmartWoma.ro

E ea insasi o pata de culoare, la fel ca decorurile si costumele ei fabuloase, care te lasa fara cuvinte si din care reuseste mereu sa faca personajul principal. Picteaza, scrie si a lucrat cu unii dintre cei mai buni regizori de teatru din tara. Nu a apucat inca sa faca film, chiar daca a fost la un pas de a lucra alaturi de Costa Gavras. Marturiseste ca a avut un drum usor atipic, dar care a dus-o acolo unde merita - astazi, e unul dintre cei mai apreciati visual artisti romani. A reusit sa transforme fiecare accident “intr-o mare sansa” si, pentru ca ii plac doar lucrurile bine facute, si-ar dori sa schimbe fata “gri” a Bucurestiului.

In interviul acordat SmartWoman, Iuliana Vilsan a vorbit despre retete-minune, fidelitate, talent, colaborarile cu oameni mari, cat de frica i-a fost de Premiul UNITER pentru cea mai buna scenografie, care a venit acum o saptamana, si de ce recunoasterea artistilor autentici in Romania e o “falsa problema”. Si cum a ajuns sa se scoleasca in proiecte europene si dezvoltarea pe regiuni, tocmai din dorinta de a face lucrurile mai frumoase si dincolo de scena.

Cum si cand a venit chemarea ei spre arta? “Sunt tentata sa raspund printr-un cliseu - de mic copil. Cred ca lucrurile au venit natural si de la sine la un moment dat, cand printr-o privire atenta la ce e in jurul meu, lucrurile la care priveam in mod diferit si inadecvat intr-un fel, la ce era deja construit, m-au facut sa-mi construiesc intr-un fel o lume careia sa-i fiu fidela. Si-asa am intrat in nomenclatorul de artist, pentru ca initial nu am stiut cum se numeste chestia asta. Nici macar contractele nu le puteam face, pentru ca nu exista rubrica. Deci nu stiu, cred ca asa. E un fel de-a spune artist conventional in lumea in care traim. Eu cred ca e un mod de a comunica, sau ma rog, un fel de a cauta formele de comunicare cat mai diferite, adecvate interiorului tau.”

Nu are o reteta-minune pentru munca si succesul ei. Dintre talent si scoala, imi raspunde simplu ca nimic nu e mai important decat fidelitatea: “Adica fidelitatea cu tine insati si sinceritatea fata de lucrurile in care crezi si pe care vrei sa le transmiti. Restul tine de educatie, instructie si pregatire in a prinde o forma concreta in aceasta lume, social vorbind. Sigur ca eu am un demers atipic, in sensul ca am inceput prin a traduce texte antice, am terminat Litere, sectia Romana-latina, partea clasica deci, si apoi m-am indreptat catre reprezentarea sau diversificarea modalitatilor mele de expresie, privind in interior si vazand cam ce resurse as avea eu de perfectionat, cu ce am fost eu inzestrata.”

“Nu exista o reteta sau nu exista un raspuns ca scoala e buna sau proasta, pentru ca eu am ales oamenii, in primul rand, care m-au indrumat, care m-au format. Ca este el profesorul meu de Latina, in primul rand, Constantin Daba de la Constanta, sau profesorul de pictura Stefan Galtea, apoi, mai tarziu, Mihai Maniutiu in teatru. Nu cred ca exista un raspuns concret daca e buna sau nu scoala. E buna instructia, pentru ca, in momentul in care vrei sa te formezi intr-un anume fel, e bine sa ai cultura plastica foarte solida, e bine sa cunosti tehnica foarte multa. Cunoscand aceste lucruri, iti poti alege materialele fidele discursului pe care vrei sa-l spui”.

Care regizor i-a dat cele mai mari “batai de cap”? “Sunt relatii speciale, pentru ca daca Mihai Maniutiu m-a format, Radu Afrim m-a luat deja formata, ca sa zic asa. Si daca Mihai isi batea capul - pentru ca avea foarte mare incredere in mine si imi dadea foarte mare incredere in ceea ce fac, si atunci intram in proiecte riscante, in care eram pe muchie: ori imi frang gatul, ori e foarte bine - cu Radu nu s-a mai intamplat lucru asta, pentru ca deja avusesem un maraton de 7 ani cu Mihai Maniutiu, cu exigentele lui, deci cu Radu m-am jucat foarte mult.”

Cu toate ca speram sa aflu de la ea ceva spectaculos, din culise, imi marturiseste ca nu s-a intamplat ca viziunea ei sa nu coincida cu cea a regizorului si sa fie nevoie de concesii, de o parte sau de alta:

“Pana acum nu s-a intamplat, pentru ca in momentul in care colaborezi la un proiect, sau cel putin mie, atat in cei 7 ani cu Mihai Maniutiu, fiecare proiect - si erau asa, cam 3-4 pe an, fiecare proiect era o noua experienta - eu din fiecare proiect ieseam mult mai bogata decat am intrat, invatand foarte mult meseria. Cu Radu am o unda comuna, o unda directa si o comunicare foarte buna. Tine, cred, si de faptul ca am fost formati in acelasi fel, cam aceleasi pasiuni si lucrurile astea conteaza foarte mult. Dar in afara de Radu eu am mai colaborat si cu alti regizori, dar nu s-a intamplat ca problematica proiectelor in care am lucrat sa fie in opozitie sau sa existe un conflict in interior fata de propunerea proiectului. In general incerc sa fiu extrem de maleabila si extrem de deschisa si din fiecare accident sa fac o mare sansa.”

Si-ar dori sa lucreze cu Alexandru Dabija, si nu numai: “Prefer sa nu dau nume, pentru ca sunt foarte multi regizori autentici ai acestei lumi, nu neaparat artistice romanesti, cu care as vrea sa lucrez si cred ca autenticitatea este singurul criteriu pe care il prefer in ceea ce priveste un proiect artistic.”

Ce inseamna un premiu UNITER pentru un om de teatru si de ce “i-a fost frica” de acest moment? “ E foarte interesant pentru ca, in ce am vazut eu in traditia UNITER, un premiu in Romania iti aduce foarte multa ura a celor din jur. Nu prea exista bucuria celorlalti ca tu ai primit premiul sau... ma rog... Nu ti se intampla lucrurile intr-un flux pozitiv - ca ai primit un premiu si de aici ai trecut intr-o treapta in care lucrurile functioneaza altfel. Mi-a fost frica tot timpul de acest premiu UNITER. Sper sa fie altceva acum si intr-adevar lucrurile sa se mai fi schimbat in Romania, ca sa fie intr-un fel garantia unui lucru bine facut sau a unui produs artistic autentic. Sau asa, din start, un gir al increderii, pentru ca e extrem de important in teatru, extrem de important ca in momentul in care intri intr-un teatru, directorul teatrului sa aiba incredere absoluta in tine. Este esential.”

A fost la un pas de a lucra alaturi de Costa Gavras, dar n-a fost sa fie atunci. Insa dorinta de a face film a ramas: “Eu m-am gandit de foarte mult timp pentru a lucra la un film, dar nu s-a ivit contextul si nici regizorul cu care sa colaborez. Cand lucram cu Mihai (Maniutiu - n. red), cand a venit Costa Gavras in Romania, intrasem in echipa lui pentru scenografie. M-am retras din organizarea interna care nu a functionat neaparat atunci, in colaborarea partii romane cu cea straina 100%, si atunci eu am preferat retragerea, in loc de a adanci un conflict care nu-si avea sensul. E foarte interesant. Eu am cochetat foarte mult si cu filmuletele video si cu lucrurile pe care mie mi-a placut sa le transpun dincolo de expozitiile mele in limbaj video, sub forma de o alta poveste in film. Suprafata, ca sa zic asa, ma atrage, dar contextul nu il caut in mod special, pentru ca oamenii, daca apar, cu atat mai bine.”

Intr-un proiect TV ar intra doar daca ar fi stimulata de “mesaje pe care as vrea sa le transmit si asta ar fi calea cea mai directa si cea mai reprezentativa pentru mine sa o fac”. Si daca i s-ar lasa timp sa invete. Pentru ca ii plac doar lucrurile bine facute: “Depinde de proiect TV si apoi, pana la urma, daca scenografia de teatru, chiar daca difera foarte mult de scenografia de film, adica e alt limbaj, dar pana la urma are foarte multe puncte comune, televiziunea chiar e o alta meserie. Iar mie imi plac lucrurile bine facute. Daca ar fi un context in care, sigur, as fi stimulata pe anumite discursuri care ma intereseaza, mesaje pe care as vrea sa le transmit si asta ar fi calea cea mai directa si cea mai reprezentativa pentru mine sa o fac, as face-o negresit. Dar nu s-a ivit contextul si, daca s-ar ivi, oricum, mi-as lua un timp de ragaz ca sa invat inainte. Nu as intra direct, oricum. Nu cred ca as face fata.”

Are intr-adevar Romania o problema cu recunoasterea artistilor autentici sau e un cliseu? “E o falsa problema”, spune hotarat Iuliana Vilsan, artistul care a lucrat si peste hotare: “Orice context, indiferent unde ar fi - aici sau oriunde pe glob, are problemele specifice. Ori daca tu nu esti antrenat pentru problemele specifice, risti sa nu fi vazut oriunde. Nu inseamna o garantie faptul ca ai plecat sau faptul ca lucrezi in strainatate. In strainatate exista o industrie care e foarte bine pusa la punct, dar fiind atat de bine pusa pa punct, impune foarte-foarte mari limite. Tu daca n-ai intrat in canoanele respective, tot pe-afara esti. Iar recunoasterea nu cred ca-i o problema de spatiu, ci e, pana la urma, o problema de infrastructura. Daca exista infrastructura si tu esti in interiorul unui context si al unei structuri care functioneaza, nu conteaza unde te afli. E adevarat ca in Romania lipseste foarte, foarte mult. Dar in acelasi timp, chiar si fara aceasta infrastructura, exista un Mihai Maniutiu, exista un Silviu Purcarete, exista un Radu Afrim - sunt nume care independent de aceasta infrastructura, ei totusi au demonstrat ca autenticul nu are frontiere.”

Si pentru ca autenticul nu are frontiere, nici ea nu se limiteaza doar la frumosul de pe scena.

S-a scolit in realizarea proiectelor europene si s-a indreptat catre dezvoltare pe regiuni, tocmai din dorinta de a face mai frumoase lucrurile din jur.

“Ce inseamna povestea asta? Un concept pe care il aplici asupra unei intregi regiuni si creezi o structura piramidala, astfel incat mecanismul sa functioneze de la sine. Sigur ca este nevoie de astfel de proiecte, care inca nu sunt implementate in Romania, pentru ca nimeni nu a depus interesul de a vedea cum functioneaza acest mecanism al proiectelor europene si ele sunt cele care atrag si bani si care fac si echipa si care fac posibil ca dintr-un loc sa devina miracol. E adevarat ca mi-ar placea foarte, foarte mult ca asupra unei regiuni, cu o echipa, si cu un mecanism pe care sa-l pun sau sa fiu ajutata sa-l pun. Mi-ar placea si asa s-ar putea crea o alta lume, pentru ca daca nu ne rupem de acest bloc universal in care traim, cu blocuri gri si asa mai departe, si ne rupem doar intr-o forma haotica, o sa traim tot timpul intr-un mare-mare hazard care nu spune nimanui nimic si in afara faptului ca te zapaceste la cap, nu-ti face nimic. Dar daca avem oaze, create de artisti, ca sunt ele cartiere, ca sunt ele orase intregi, ca sunt ele regiuni intregi, lucrurile capata alte dimensiuni si energiile devin altele.”

Ce lipseste pentru ca acest lucru sa devina posibil? “Ne mai trebuie si oameni care sa inteleaga ca dincolo de politica asta a haituirii aberante, a voturilor si a rating-urilor si asa mai departe, exista o lume subterana in care eu ma aflu si alti oameni ca mine, care isi doresc altceva. Dar trebuie urechi care sa si asculte si care sa inteleaga ca nu e suficient sa stai pe un scaun ca sa si intelegi in ce lume existi.”



Autor: Alina Neagu
 


 SHARE :  Trimite pe mail
mainteatruradu afrimbucurestiUNITERscenascenografie CITESTE MAI MULTE DESPRE

4743 citiri

2 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.