Acasa | Familie | 5 lucruri de care copiilor le poate fi frică

5 lucruri de care copiilor le poate fi frică

 SHARE  

Adaugat in 7 august 2012

5 lucruri de care copiilor le poate fi frică

Fara frica de masti. Foto: Photoxpress

Copiii pot fi uşor de impresionat, iar în mintea lor pot apărea anxietăţi şi nelinişti care vor crea sentimentul de frică.

De la frica de a fi abandonaţi sau a rămâne singuri în casă, la teama de măşti şi de doctori, iată ce ai de făcut, ca părinte, mai a-ţi ajuta copilul să depăşească aceste frici.

1. Frica de a fi abandonat

De ce? Când îi laşi la creşă, la grădiniţă sau la bunici, copiii trăiesc sentimentul că vor fi lăsaţi definitiv acolo şi că nu te vor mai vedea vreodată.

Ce e de făcut? Nu uita de “la revedere”, această rutină este foarte importantă pentru copii. Nu pleca niciodată pe furiş pentru că îi vei accentua anxietăţile. Reasigură-l de fiecare dată că mami (sau tati) se va întoarce după el la ora stabilită.

2. Frica de a sta singur

De ce? Unii copii se simt în siguranţă doar atunci când cineva este în cameră sau în orizontul lor vizual.

Ce e de făcut? Transformă frica lui într-un joc: mami singură în cameră, tati singur în cameră, copilul singur în cameră. Începe cu perioade mici de timp, de la 30 de secunde, la cât mai mult, până când frica dispare. Totuşi, nu uita, nu este chiar indicat să laşi copilul singur şi nesupravegheat pe o perioadă îndelungată de timp, mai ales dacă este mai mic.

3. Frica de măşti, costume şi mascote

De ce? Unii copii nu înţeleg ce sunt şi se pot speria.

Ce e de făcut? Imaginaţia copiilor nu are limite. În plus, ei nu prea pot face diferenţa între ce este real, imaginar, ce este o mascotă şi ce este o fiinţă adevărată. Mai ales când sunt mici, o mascotă nu e o mascotă, ci un dinozaur, tigru, iepure sau orice altceva întruchipează respectiva mascotă. Nu forţa niciodată copilul să interacţioneze cu o mascotă care l-a speriat. Poţi ruga pe cel care poartă masca să şi-o dea jos pentru a-ţi reasigura copilul că în spatele ei nu este nici un „monstru”, ci o fiinţă umană prietenoasă care doar vrea să se joace. De asemenea, îţi poţi ajuta copilul să se obişnuiască cu măştile şi mascotele jucându-vă de-a balul mascat, acasă.

4. Frica de toaletele publice

De ce? În toatele publice pot fi cam multe zgomote pe care unii copii nu le suportă. Sunetul apei la robinet sau la bazinul toaletei, aparatul de uscat, toate acestea pot fi un adevărat coşmar pentru cei mici.

Ce e de făcut? Arată-i copilului cum funcţionează fiecare aparat şi lasă-l să le manevreze. De asemenea, acasă, când îl înveţi să utilizeze WC-ul, dotează-l cu colac special şi cu un suport pe care să se suie pentru a ajunge la WC.

5. Frica de doctor şi dentist

De ce? Doctorul îmi face injecţii, mă înţeapă şi îmi ia sânge!

Ce e de făcut? Frica de doctori este foarte comună. Cabinetul dentistului şi al medicului este asociat cu durerea. Pregăteşte-ţi copilul de dinainte pentru fiecare vizită la doctor sau la dentist, explică-i paşii care urmează, în ce va constă vizita, citeşte-i cărţi despre aceste meserii. De asemenea, în sala de aşteptare spune-i poveşti sau cântecele care să-l relaxeze, iar la final oferă-i o mică recompensă pentru cooperare. Laudă-ţi copilul pentru curajul său, la fiecare procedură medicală pe care o suportă.

Cum înveţi copilul să-şi manevreze frica

- arată-i copilului încet lucrurile care ar putea să-l sperie, iar când se sperie, încurajează-l să se calmeze.
- explică-i de fiecare dată copilului ce este real, ce este imaginar, ce este întruchiparea unui personaj.
- fii onest, dacă ştii că în programul copilului urmează să se petreacă ceva ce l-ar putea speria, pregăteşte-l pentru asta (vizită la medic, vaccin, extracţie dentară etc.)
- când ţi-e frică de ceva, eşti îngrijorat, împărtăşeşte asta copilului tău. În acest fel, copilul va învăţa de la tine că este normal să trăieşti aceste sentimente şi, în plus, vei fi un model de gestionare a acestor anxietăţi.
- citeşte-i copilului poveşti despre alţi copii cărora le-a fost frică de anumite lucruri şi care şi-au învins aceste temeri.



Autor: SfatulParintilor.ro
 


 SHARE :  Trimite pe mail
familiecopiifricatemeripsihologia copiluluiideirecomandarisfatulparintilor ro CITESTE MAI MULTE DESPRE

6230 citiri

0 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.