Acasa | Articolul tau | Nici macar o familie nu pot sa imi cladesc. Cum pot sa spun cuiva ca eu am un credit, luat pe nimic?
Creditele pot crea dependenta ? Foto: Agerpres
-Cititi aici articolul care a generat acest comentariu-reactie
Multi poate si ar lua talpasita si ar zice : ”am dat teapa la banca - ha ha, oricum nu ma prinde!" insa eu stiu ca omul se intalneste de 2 ori in viata asa ca niciodata nu se stie daca o sa ma mai intorc in tara respectiva! Pentru ce am luat credit? Aici e partea hilara, nimic nu mi am cumparat. Altii si-ar fi luat masini, case… eu NIMIC!!!
Venind din Romania unde castigam asa putin incat abia aveam bani sa o duc de pe o zi pe alta, si aici salariul era mic la inceput, insa ar fi fost ok daca nu ar fi inceput sa-mi placa lucrurile frumoase, hainele in special, si am depasit limita DISPO. Pe urma, zice banca "iti dam un credit mic sa acopere, plus ceva ca sa rasufli usurata, cu o dobanda mica pentru ca pentru DISPO e dobanda prea mare"…
Ce frumos! Din banii respectivi am mers in primul magazin si mi-am luat haine. Si iar am ajuns in minus. Si tot asa pana cand am ajuns sa platesc o rata mai mare ca si chiria. Parca eram nebuna si nu vedeam ce se intampla. Culmea e ca banca imi tot dadea credit! Ziua in care am simtit ca am intrecut masura a fost cand am depasit din nou limita si nu mai aveam 1 cent nici macar sa-mi iau mancare.
M-am dus la banca ”sa mi dea, ca peste 2 zile iau salariul” si alea de la ghiseu au spus NU… NU! Si m-am simtit atat de umilita, eu care primeam bani si ma imbracam cu haine scumpe, acuma nu mai aveam un ban in buzunar. Si pe urma am stiut sa fac economie, de 2 ani de zile nu mi-am mai cumparat nicio haina, nici macar lenjerie intima, acuma stiu sa umblu cu alea vechi si mi-am mai luat si un minijob pe deasupra. Insa ma simt ca intr-o inchisoare!
Nu v-am povestit ca sa ma condamnati. Am vrut doar sa impartasesc experienta mea. Doar stiu si eu, am fost proasta, iresponsabila, insa pentru cineva care toata adolescenta n-a avut o haina ca lumea pe el cand era catalogata “sarantoaca aia”, acuma putand sa ma imbrac cu haine frumoase m-am simtit atat de bine. Asa multa incredere am capatat in mine… pentru ca eram un copil venit de la tara care era incorsetat de principii precum ca respectul ti-l castigi daca ai bani, si cum poti sa arati ca ai bani decat ca esti bine imbracat? Prima impresie conteaza.
Eram tanara si n-aveam simtul economiei banului, deoarece niciodata n-am avut. Mai am inca vreo 4 ani… 4 ani groaznici de “inchisoare”. Pe urma o sa fiu libera si o sa incep din nou sa traiesc. Nici macar o familie nu pot sa imi cladesc. Cum pot sa spun cuiva ca eu am un credit, luat pe ce? Cine ar intelege? Cine s-ar incurca cu cineva asa iresponsabil care are dupa gat o asa piatra mare? Insa mai am timp, sunt inca tinara… dar ceasul ticaie…
Nota redactiei: Acest comentariu a fost postat la articolul Adio banca! Adio credit! Ziua in care am terminat-o cu ele este prima zi a noii mele vieti
Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata.
* Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva.
* Redactia SW isi rezerva dreptul de a alege, de a edita si de a transforma o parte dintre comentariile postate de cititori (ca raspuns la articolele de pe site) in materiale de sine statatoare.