Acasa | Articolul tau | Preludiul unei demisii: Am rezistat "pe plantatie" doua luni, dopata zilnic cu calmante. Limita a fost atinsa de cererea de a da cu...

Preludiul unei demisii: Am rezistat "pe plantatie" doua luni, dopata zilnic cu calmante. Limita a fost atinsa de cererea de a da cu mopul pe jos

 SHARE  

Adaugat in 3 decembrie 2010

Preludiul unei demisii: Am rezistat

"Unde esti tu, Hoffa doamne!" / Foto: Agerpres

Anesteziata aproape de coma cu Distonocalm si Ketonal, imi fac curaj si imping usa masiva de lemn incrustata pe fiecare milimetru patrat, cartea de vizita a oricarui snob parvenit. Se intampla acum 5 ani, in plin avant imobiliar, cand casa la Pipera era dovada vie, palpabila a faptului ca esti cineva, ca ai reusit in viata. Ce mai conta ca noua versiune romaneasca a Manhattanului nu beneficia nici macar de drumuri sau canalizare, conditii minime ale unei comune cu pretentii de zona rezidentiala?

Hipnotizati in masa, sute de bucuresteni lasau in urma confortul unui apartament pe cioara de pe gard, transpusa in realitate in ulite pline de gropi, hartoape si noroi, curent cu intermitente ca pe vremea bombardamentelor, canalizare improvizata din santuri sapate aleator si semnal la mobil un pic mai performant decat intr-o pestera.

Aduceam cu mine un biblioraft virtual plin de diplome, idei, termeni juridici sapati adanc in creier si viteza de traducere a unui computer ultraperformant. Toate inutile. Interviul a fost agonizant, intins pe mai multe zile, cu probe voit, progresiv inselatoare, de parca ma pregateam sa devin expert NASA, nu asistent manager la o companie imobiliara. De la antecedente penale pana la traducerea in 3 limbi de circulatie internationala, totul a fost trecut prin furcile caudine ale unei doamne iscate parca pe lume cu unicul scop de a face viata mizerabila semenilor. Obisnuita cu snobisme, incapacitatea de a face lucruri elementare fara ajutor specializat, aere, fumuri si figuri, plus impresia de semi-zei trimisi pe Pamant sa conduca omenirea, doamna mi se parea ca o cafea cu lapte cu indulcitor pe langa un espresso triplu baut in timp-record.

Ei bine, nu. Doamna presedinte (pretindea insistent sa i se spuna asa, desi nu terminase liceul si dezacordurile erau ceva obisnuit in meniul zilei) mi-a intrecut orice asteptari. Arivista pana in varful unghiilor sub care se mai zarea inca praful de pe ulita, galagioasa si stridenta, impachetata ostentativ in marci si firme pe care n-avea habar macar sa le pronunte corect, asortata nefericit si auto-suficienta, doamna presedinte pretindea luna de pe cer si oferea in schimb experienta izbitor de asemanatoare a unui lagar de concentrare.

Am rezistat doua luni, dopata zilnic cu Xanax. Stapana de sclavi pe plantatie, dictatoare in regatul ei de birouri open-space, avea abilitatile manageriale ale unui copil de 2 ani. Pretentiile emise de doamna presedinte sfidau gravitatia, bunul simt si frecvent si logica. Faceam de toate, de la prezentari de coclauri cu clienti recalcitranti pana la ceaiuri din o mie de amestecuri preparat dupa traditia chineza, 11 ore pe zi, fara pauza. In tot acest timp, ofertele de joburi curgeau pe langa mine si refuzam tot in speranta absurda ca lucrurile se vor schimba la un moment dat. Pana si Chavez trebuie ca oboseste cateodata sa fie dictator. Insa diavolul imbracat de la butic avea resurse inepuizabile.

Intr-o zi m-am trezit din letargie. Limita a fost atinsa, chiar trecuta cu o jumatate de brat de cererea imperativa de a da cu mopul pe jos. In 3 minute demisia era scrisa si varata in fata uluita a doamnei, dimpreuna cu o anexa din codul muncii si o copie a contractului colectiv de munca. A amenintat, m-a rugat, a injurat, a implorat, a promis. M-am incapatanat, am injurat, am amenintat, am fost la un pas sa plang de nervi si cred ca de atunci mi s-au accentuat problemele cardiace.

Se intampla sa intalnesti in viata oameni cu care nu gasesti sub nicio forma punti de comunicare, din prima clipa. Nu e nevoie de vorbe si schimburi de pareri, pur si simplu nu te conectezi la niciun nivel cu persoana respectiva. Cand asta se intampla intre doua persoane care ar trebui sa lucreze impreuna, lucrurile nu pot lua decat o singura turnura; nu exista suficient loc pe lumea asta pentru amandoua. Imi venea sa dau foc la tot biroul, la tot etajul, sa arunc pe geam scaunul ei prezidential si ceasca aia nenorocita de ceai in care imi parea rau ca n-am scuipat macar o data. Apoi m-am calmat si am luat-o pe rand, metodic, ca la carte, incepand cu ce cred eu despre aptitudinile ei, pana la pantofii de prost gust pe care nu-i asorta niciodata cu nimic, nici macar din greseala. Cu fiecare propozitie aveam impresia ca se scufunda in scaunul ei din imitatie grosolana, ca devine una cu scaiul ala ieftin din care avea impresia ca conduce lumea. Am plecat trantind usa, fara sa ma uit in urma, fara sa-mi iau la revedere de la fostii colegi uluiti de indrazneala si inconstienta mea.

Am lucrat in locuri nenumarate, cu sefi care mai de care mai rupti de realitate, insa niciunul n-a reusit sa trezeasca in mine bestia despre care habar n-aveam ca exista. Si totusi experienta asta mi-a ajutat. Am devenit mai relaxata, mai detasata, mai atenta la detalii care duc inevitabil la puncte slabe, exploatate mai apoi fara mila. Povestea asta a mea e un fel de preambul la un fenomen social haotic, scapat de sub control.

Nu fac apologia angajatului nedreptatit, insa a fost o perioada cand lucrurile o luasera razna de-a binelea in raporturile de munca. Angajatorul, cel mai adesea imbogatit peste noapte prin metode putin spus neortodoxe, cultiva ideea superioritatii stabilite aprioric, "by default", de catre un generator automat de ierarhii. Filozofia romaneasca de viata "las' ca merge si-asa" capatase proportii alarmante in ultimii ani, in plin avant economic inconstient, cladit pe presupuneri si previziuni halucinante.

Criza economica mondiala ne-a prins cu garda jos, nepregatiti, treziti brutal din reverie. Angajatorul, directorul, patronul, nu mai detine drept de viata si de moarte asupra angajatului pentru ca fenomenul sindical a luat amploare si a capatat vizibilitate (cel putin mediatica). As avea incredere intr-un sindicat cu care as merge pana-n panzele albe. Insa am aceeasi retinere pe care o am si in legatura cu religia; sunt convinsa ca exista ceva mai presus de capacitatea noastra de intelegere, oricare i-ar fi numele, Dumnezeu, Allah, Buda sau ET, insa nu am incredere intr-o institutie care reglementeaza normele credintei, care-mi spune sa ma inchin cand trec pe langa o biserica si sa ascult orbeste invataturile unui om care, in general, e mai pacatos decat toti muritorii la un loc.

Institutia sindicatului mi se pare si mai nociva. Se bazeaza tot pe manipularea maselor, insa miza e mai mare, pentru ca e vorba de ceva palpabil, concret. E un sistem care ar trebui regandit din temelii, resetat, reconfigurat. Averile liderilor sindicali fac nota discordanta cu fluturasii de salariu ai membrilor pastoriti. La vedere sau intr-un paradis fiscal, banii obtinuti in urma negocierilor cu statul in spatele usilor inchise, sunt mai mult decat suficienti pentru a-si asigura notorietatea si statutul in fata oamenilor pe care ii reprezinta. Scopul initial s-a pierdut undeva pe drum si n-a ramas decat un circ cu intrare libera, deschis pentru public. Nemaivorbind de faptul ca exista institutii unde nu este permisa infiintarea de sindicate, lucru care mi se pare aberant si periculos pentru conceptul de "drepturile omului".

Intr-o tara suferind de toate bolile dintr-un compendiu medical, sindromul nedreptatii sociale se intinde ca o plaga pentru care inca nu exista leac. Se aud zvonuri pe la colt de strada ca ar exista un tratament experimental, insa e exorbitant , prin urmare inaccesibil bolnavului de rand. Speranta inoculata "in vitro", ca un drog strecurat parsiv intr-un pahar cu apa pentru anestezierea simturilor victimei, e doar un vis pentru oamenii de rand care nu-si mai doresc decat sa doarma si sa uite. Si asta nu-i decat inceputul.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica “Articolul tau”.

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a alege, de a edita si de a transforma o parte dintre comentariile postate de cititori (ca raspuns la articolele de pe site) in materiale de sine statatoare

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a sterge sau edita mesajele ce contin atacuri la persoana, insulte sau cuvinte licentioase



Autor: Roxana
 


 SHARE :  Trimite pe mail
maindemisiejobcriza economicaimobiliarepiperasindicat CITESTE MAI MULTE DESPRE

32231 citiri

230 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.