Salata calda de legume / Foto: Alison's Trials
Cei care vor o pot asocia fara probleme cu o bucatica de gratar, cel de piept de pui imi pare cel mai potrivit, dar nici un fileu de peste alb nu-i de lepadat! Procesul de gatire folosit este cel la aburi si este unul din procedeele de gatire care sunt considerate a fi pastratoare in procent mult mai mare a principiilor bune din alimente comparativ cu fierberea, de exemplu.
Eu am folosit un steamer cu 3 cosuri,dar putem improviza si punem la fiert apa intr-o oala inalta, iar deasupra nivelului de apa un gratar cu picioare, cum ar fi cel de la cuptorul de microunde, pe care punem legumele. Important este sa etanseizam oala cu un capac, sa nu iasa aburii si legumele sa beneficieze de ei.
Ingrediente pentru 2 persoane:
4 cartofi medii, curatati, taiati cuburi,
1 broccoli micut, desfacut in buchetele,
2 morcovi, taiati rondele, de cca 1 cm grosime,
1 buchet de patrunjel, tocat,
2-3 linguri de ulei de masline, sare , piper, optional cativa catei de usturoi zdrobiti sau fulgi de chili.
Legumele astfel pregatite le-am plasat in ordinea gatirii in cosuri (in primul morcovii, in al 2-lea cartofii si in al treilea broccoli - dar pe acesta l-am adaugat in ultimele 10 minute de gatit) si le-am programat 20 minute (fara preincalzirea steamer-ului - daca facem lucrul acesta mai scurtam din timpul de gatire). Cand timpul a trecut, scoatem legumele si le amestecam intr-un bol cu ulei de masline extravirgin, sare, piper, patrunjel tocat si usturoi zdrobit sau fulgi de chili daca va plac. Si gata, salata poate fi servita!