Sardine cu salata de naut / Foto: Alison's Trials
-au un continut ridicat de acizi grasi omega-3 ce au rolul de a proteja sistemul cardiovascular prin scaderea cantitatii de trigliceride (o forma de grasime in sange care ataca vasele sangvine si inima);
-sunt o sursa naturala de vitamina D, vitamina B3 (niacina) si B12, calciu, fosfor, potasiu, seleniu;
-au un continut scazut de carbohidrati, fiind ideale in diete.
Comparativ cu alti pesti oceanici care contin acizi grasi omega-3, spre exemplu tonul, sardina, datorita dimensiunilor reduse, se preteaza mai putin la acumularea de deseuri toxice, cum ar fi mercurul.
Gasim in comert sardine proaspete, congelate, la conserva. In reteta de astazi, eu am folosit sardine congelate. Le puteti gasi gata curatate, desfacute "in fluture"; nu va ramane decat ca atunci cand sunt decongelate, sa le spalati bine, apoi sa le uscati cu prosoape de hartie si sa le dati printr-un amestec de faina de grau, porumb, sare, piper si boia de ardei. Scuturati excesul si prajiti sardinile astfel pregatite pe o parte si pe alta intr-o tigaie neaderenta sau grill (pensulata inainte cu putin ulei de masline). Operatiunea dureaza in jur de 3-4 minute pe fiecare parte, la foc mic spre mediu.
Intre timp puteti pregati salata.
Ingrediente:
1 cutie de naut
1 cutie de boabe de porumb
2 maini de rucola,
1-2 rosii taiate cuburi
o ceapa rosie taiata julien
Ingredientele se amesteca incet si se toarna peste ele un dressing format din sucul unei lime, 1 lingura ulei de masline, sare, piper dupa gust. Servim cu sferturi de lime. Pofta buna!