Smart Woman

Nici doi ani mai tarziu lua nastere volumul "Miscellaneous Papers", o compilatie a documentelor adunate care, pe cat erau de interesante, pe atat erau de false. In ciuda confesiunii uletrioare a tanarului cu privire la originea reala a documentelor, Samuel Ireland a crezut pana pe patul de moarte ca manuscrisele pe care le-a citit si le-a adunat cu grija intr-o carte sunt cat se poate de reale. Multi considera ca falsurile le-au distrus vietile celor doi, insa, la fel de bine putem spune ca i-a plasat in istorie: William-Henry va fi unul dintre putinii farsificatori care i-a pacalit pe cativa dintre cei mai mari experti in lucrarile lui Shakespeare ai acelor timpuri.

Cartea "Miscellaneous Papers and Legal Instruments under the Hand and Seal of William Shakespeare" a starnit un val de interes la momentul publicarii. Cum altfel, doar se credea ca ascunde in paginile sale documente importante din viata bardului, inclusiv o confesiune a acestuia cu privire la orientarea religioasa, o scrisoare trimisa de regina in care i se spunea ca este cel mai valoros om din regat, un poem de dragoste catre viitoarea sotie, Anna Hathaway, manuscrisul pierdut al unei piese de teatru intitulata Vortigern & Rowena si prima versiune, necizelata, a "Regelui Lear".

Lucrarea originala, ce aduna presupusele documente, se gaseste in arhiva Centrului Harry Ransom din cadrul Universitatii Texas din Austin. Cartea a fost restaurata recent si pusa la dispozitia cercetatorilor. 

Doug Stewart povesteste in amanunt in paginile cartii sale, "The Boy Who Would Be Shakespeare: A Tale of Forgery and Folly", cazul Ireland: o incercare a fiului de a castiga respectul unui tata obsedat de Shakespeare ce a devenit unul dintre cele mai mari falsuri literare din istorie.

In confesiunea ulterioara, William-Henry s-a declarat uimit de valtoarea pe care a starnit-o "descoperirea" lui. Intentionase doar sa-si uimeasca tatal, un anticar de profesie, etern dezamagit de lipsa progreselor academice ale fiului sau. Tanarul cu ambitii de actor sau poet fusese un elev slab, adesea dat afara de la ore pentru comportamentul necorespunzator. Unul dintre profesori chiar ii spusese tatalui sau ca "eram atat de prost incat faceam scoala de ras", scrie William-Henry in memoriile sale. Nu doar profesorii credeau asta, ci se pare ca si parintii. Samuel Ireland, grafician, colectionar si scriitor, a lasat sa se creada ca William-Henry nu este copilul lui. Situatia mamei este si mai incurcata. Amanta lui Samuel Ireland si mama a celor trei copii ai lui (William-Henry si doua fete), aceasta locuia sub acelasi acoperis pozand in servitoarea casei si dadaca copiilor.

"Tatal meu spunea adesea ca, sa detii un singur vestigiu al scrisului de mana al poetului, ar fi o piatra rara, nepretuita", povestea William-Henry. Tatal facuse numeroase vizite la Stratford-upon-Avon in cautarea unor asemenea antichitati valoroase, insa se intorsese dezamagit de fiecare data. Astfel, in mintea tanarului, s-a nascut ideea falsificarii semnaturii bardului. In timp ce lucra ca ucenic in biroul unui avocat, si-a gasit timp sa repete semnatura lui Shakespeare, pe care o descoperise intr-una dintre cartile tatalui sau, pana a ajuns sa o poata face si cu ochii inchisi. A folosit un pergament taiat dintr-o rola mai veche, a diluat niste cerneala cu substante chimice luate de la legatorii si s-a apucat sa scrie contractul. La final, a inchis culoarea cernelii apropiind pergamentul de flacara si i-a pus o pecete de ceara taiata dintr-un document vechi gasit in biroul avocatului. Asa a luat nastere primul document falsificat. Au urmat multe altele.

Samuel Ireland a anuntat imediat marea descoperire iar prietenii, anticari si fani ai lui Shakespeare, au inceput sa vina in pelerinaj la documentele pierdute. Falsurile erau facute in graba si multe dintre ele neplauzibile, insa, orbiti de obsesia fata de Shakespeare, cei mai multi dintre vizitatori nu au vazut acest lucru. Rand pe rand, experti in munca lui Shakespeare au declarat documentele reale. Dintre cei care au banuit un fals, putini au avut curajul sa faca o acuzatie oficiala; o infirmare le-ar fi distrus reputatia.

A urmat publicarea cartii si punerea in scena a tragediei "pierdute", Vortigern & Rowena, in teatrul londonez Royal Theatre Drury-Lane. Premiera s-a jucat cu sala plina, insa in public (si pe scena) se regaseau deja destui sceptici. In plus, calitatea piesei lasa de dorit astfel incat recenziile de a doua zi au fost extrem de dure. Tragedia ce se dorea a fi una dintre cele mai bune ale bardului era in realitate un colaj de scene si motive preluate din lucrarile consacrate ale lui Shakespeare. Piesa s-a jucat o singura data.

Criticile au inceput sa fie din ce in ce mai dure, determinandu-l pe William-Henry sa recunoasca, cu usurare si nu fara o oarecare doza de mandrie, ca el este presupusul Shakespeare. Reactiile au fost dure, insa dezbaterile au continuat pe parcursul mai multor luni. Cine sa creada ca tocmai el, un nimeni, il poate imita pe cel mai apreciat scriitor al Angliei? Toti cei care, cu putin timp in urma, declarasera veridicitatea documentelor si-au dat seama, intr-un final, ca fusesera pacaliti de un tanar fara prea multe afinitati academice. Un critic a cerut chair spanzurarea faptasului. La aflarea adevarului, tatal a refuzat sa creada ca fiul lui ar avea abilitatile necesare pentru un astfel de succes literar. A murit patru ani mai tarziu ferm convins ca a tinut in mana documentele originale ale lui Shakespeare. 

William-Henry a incercat sa se intretina vanzand copii manuale ale documentelor, fara prea mare succes. Ulterior, a publicat mai multe carti de poezie si o serie de romane gotice pe care le-a vandut folosindu-se de notorietatea adusa de imitarea lui Shakespeare. Se pare ca, in ciuda scandalului si a criticilor, William-Henry Ireland nu a regretat niciodata frauda pe care a comis-o. La urma urmei, cati tineri se pot lauda ca au fost William Shakespeare pentru un an si jumatate?

Foto:

1. Caricatura din 1772 ce ironizeaza moda de a colectiona orice, in cazul de fata, o oala de noapte sparta; 

2. Curtea New Inn, casa avocatului unde tanarul William-Henry era ucenic. I-a servit acestuia drept atelier de munca pentru falsificarea actelor;

3. Richard Brinsley Sheridan, scriitor, impresar, pasionat de jocuri de noroc si proprietar al Teatrului Regal Drury-Lane. Punerea in scena a piesei false a lui Shakespeare a fost singura data cand teatrul a jucat cu sala plina;

4. John Philip Kemble, managerul teatrului Drury-Lane si actor. L-a interpretat pe Regele Vortigern in ciuda banuielii ca piesa este falsa;

5. Edmond Malone, expert in opera lui Shakespeare si unul dintre cei care au acuzat, de la inceput, falsitatea documentelor (dupa o pictura de Sir Joshua Reynolds din 1778);

6. Acuarela: Teatrul Regal Drury-Lane;

7. Poemul de dragoste fals adresat de catre tanarul Shakespeare logodnicei lui Anne Hathaway;

8. Scrisoarea de dragoste falsa catre Anne Hathaway, insotita de o suvita din parul autorului;

9. Inkyung Youm, membru al personalului Centrului Harry Ransom si restauratoare al lucrarii, prezinta cartea  / Foto: Harry Ransom Center