Smart Woman

Daca totusi carapacea ta e impenetrabila, te privesc ca pe un ciumat si te evita – esti aia care nu stie ce-i bun pentru ala micu’. Noi am mancat toata copilaria pufuleti si inca n-am murit. Mi s-a intamplat la locurile de joaca, in parc, la supermarket, in vizita la rude care stiu mai bine. Doamnelor, domnilor, cereti permisiunea inainte de a oferi mancare unui copil, altul decat al vostru.

Primul soc s-a produs cand un om de bine puse in mana unui bebe de sapte luni un pufulet. Pufuletul ajunse in gura, de unde mama din dotare il scoase cu groaza in timp ce copilul se sufoca. Abia apoi au inceput testele pe copiii mei: biscuiti, paine, sticksuri, toate sunt un “musai” in parc. (Din cate stiu eu, copiii sunt acolo ca sa faca miscare, nu ca sa ia masa in oras.) Am fentat toate ofertele, cu diplomatie, ascultand discutii tip Nu mananca mai nimic, doamna, de-aia ii mai dau un biscuit, o grisina, sa aiba ceva in stomac… Uitati ce slab e! Ce-a fost mai intai, ma intreb – cina sau grisina?

Cand fiul meu avea vreun an si jumatate, o doamna eleganta si nepotica dansei s-au asezat langa noi pe o banca. Totul a decurs minunat, pana cand fetita, 2,5 ani, a cerut, stupoare, guma de mestecat. Ciungă. A primit. Imaginea care s-a format in mintea mea a fost ciungă in intestine / hiperaciditate / carii / e-uri. Da, noi mamele suntem uneori exagerate. Am refuzat politicos prima oferta de guma a doamnei indreptata catre al meu copil. Haideti, doamna, ca pofteste, nu vedeti cum se uita?!, a venit replica. Am repetat: “Nu, nu ii dau. Si nu pofteste deocamdata, pentru ca nu stie ce e aia. Daca pofteste tigari, ii dati fetitei dumneavoastra?” N-a inteles nimic, pentru ca a trecut la actiune, indreptand o pastila de guma catre fi-miu. Am scapat pana la urma de promotia agresiva plecand, intrebandu-ma de ce am fost atat de politicoasa.

O ruda, nu spui cine, persoana importanta care stie ca tin la alaptare exclusiva pana la sase luni, a abordat aceeasi tactica pe fetita mea, cand ea avea cinci luni. “Hai sa-i dau niste paine, vrei?” “Nu.” “Hai, ca n-o fi foc.” “Nu.” “Un pic!” “Nu!” Si cu toata opozitia, intinde miez de paine catre ea (inecacios, moale, inutil). Nu vreau!

La supermarket, fiul meu de doi ani urla. Vrea ciocolata. Nu-i vorba, i-am luat deja un produs pe care il consider sanatos conform etichetei si experientei proprii indelungate. E insa prea mic sa inteleaga ca obiectul dorintei lui trebuie sa treaca pe la casa de marcat inainte sa-i ajunga in stomac [si pe haine]. O pensionara binevoitoare ii intinde o ciocolatica, evident fara sa ma intrebe. Mi s-a intunecat diplomatia si am tinut un discurs lung, pe un ton ridicat, in audienta celor prezenti pe o raza de 20 de metri, pornind de la cel mai important aspect al problemei: Daca ciocolata aia ajunge la un copil alergic, CE faceti?

O culme greu de imaginat a fost atinsa de o doamna necunoscuta, pe terasa la Mamaia, care mi-a luat copila in brate si a vrut sa-i dea bere (bere!), inmuindu-i degetul in paharul personal. Am intervenit la timp. Bere?!

Cititi articolul integral pe MedLive.ro

Citeste pe aceeasi tema si:

1. Ne crestem copiii cu snackuri si alte asemenea prostii. Viitorul da semne grave de obezitate

2. Cum pot pune la punct mamicile care ii ofera copilului meu gustari nesanatoase in parc?